Guvernul României, bun de plată la CEDO

363
Guvernul României a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la plata sumei de 4.000 de euro pentru că nu a protejat sănătatea unui deținut diagnosticat cu fibroză pulmonară, din cauză că a fost nevoit să împartă celula cu mai mulți fumători. Cei șapte magistrați au stabilit în mod unanim că, în cazul cetățeanului român Anesti Elefteriadis, a fost încălcat articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce interzice comportamentul inuman sau degradant. Deținutul, care a fost condamnat la închisoare pe viață pentru asasinat, a reclamat la Curtea de la Strasbourg că între anii 1994 și 2000 a stat într-o celulă de 13,8 metri pătrați cu încă trei deținuți, care erau fumători. El a solicitat să fie mutat în altă celulă încă din 1994, însă acest lucru nu s-a întâmplat decât în 1999, când a fost diagnosticat cu fibroză pulmonară. Între 2000 și 2005, deținutul a fost închis în alte locuri, și - potrivit certificatului medical din 2005 - starea sa de sănătate a fost bună. În februarie 2005, bărbatul a fost mutat într-un alt penitenciar, fiind obligat din nou să împartă celula cu doi deținuți care fumau "zi și noapte". La cererea sa, în noiembrie 2005, a fost mutat într-o altă celulă, unde erau numai nefumători. Totuși, timpul petrecut în preajma fumătorilor a fost suficient pentru ca la examenele medicale din 2008 să reiasă că deținutul suferea de bronhopneumopatie obstructivă cronică, de gradul doi. Verdictul nu este definitiv și poate fi atacat prin apel în termen de trei luni.
Marian NEDELEA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5803 secunde