Horațiu Potra, fiul și nepotul lui au fost aduși vineri la Curtea de Apel București pentru a fi audiați.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a explicat, joi seară, la Antena 3 CNN, că aducerea lui Potra în țară s-a făcut în condiții de „privare de libertate” pentru acesta, adică Potra a fost în arest și în Emiratele Arabe Unite și a fost transferat în arestul din România după extrădare. Ministrul Justiției a făcut aceste precizări pentru că avocații lui Potra au susținut că acesta și familia sa s-au întors în România „voluntar”, pentru a-și „curăța numele”.
Horațiu Potra, fost legionar francez și fondator de companii militare private, a fost arestat pe 24 septembrie pe aeroportul din Dubai, împreună cu fiul și nepotul său, în timp ce se pregăteau să zboare spre Moscova. Cei trei sunt acuzați că au conspirat împreună cu Călin Georgescu pentru a „răsturna ordinea constituțională” din România.
Horațiu Potra ar fi sperat la protecție în Dubai, însă se presupune că acesta nu ar fi primit niciun fel de sprijin în vederea unei protecții și a decis să accepte extrădarea.
La sfârșitul lunii trecute, avocații săi au declarat că vrea să se predea autorităților judiciare române, deoarece doreşte "să îşi confrunte acuzaţiile şi să îşi cureţe numele".
Cei trei au plecat din România la începutul acestui an, pe numele lor fiind emise în luna februarie mandate de arestare preventivă în lipsă.
Horaţiu Potra a fost trimis recent în judecată de Parchetul General alături de alţi 20 de mercenari din gruparea sa, în acelaşi dosar în care este judecat şi Călin Georgescu.
Procurorii susţin că Horaţiu Potra şi Călin Georgescu au pus la punct un plan de destabilizare a României imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024, prin organizarea de acţiuni violente.