Joi, 27 martie a.c., la ora 12,55, o echipă de intervenție a Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a surprins în zona Depozitului 4 Sud Oil Terminal, în incinta fostei Fabrici de Oxigen, din Constanța, două persoane care dezgropau și tăiau cabluri electrice din aluminiu.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că Francisc J., în vârstă de 36 de ani, din județul Bacău, și Aurel N., de 32 de ani, din Constanța, tăiaseră cu puțin timp înainte de a fi surprinși mai multe bucăți de cablu din aluminiu în lungime de 38 de metri. Jandarmii au constatat că bărbații au dezgropat cablurile respective folosindu-se de o cazma, ulterior tăindu-le cu ajutorul unui topor și al unui fierăstrău. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Constanța, căpitan Sorin Trancă, cei doi au declarat că intenționau să valorifice bunurile la un centru de colectare a deșeurilor metalice, din apropiere. Ustensilele utilizate la tăiere au fost confiscate.
Cablurile au fost lăsate în custodie pe bază de proces-verbal la o societate comercială specializată, iar celor în cauză li s-a întocmit dosarul cu actele premergătoare sub aspectul săvârșirii faptei de distrugere și furt calificat, acesta urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Prins cu grâu furat
În aceeași zi, dar pe la ora 1,15, o patrulă de jandarmi aflată în misiune în piața Faleză Sud, din Cernavodă, a surprins un bărbat de 35 de ani lângă o autoutilitară marca Suzuki încărcată cu cereale, chiar în momentul în care încerca să plece cu doi saci de grâu în spate.
Luat la întrebări de oamenii legii, Ion D., domiciliat în Cochirleni, a recunoscut că forțase una dintre portierele mașinii. Prejudiciul, respectiv cele 100 de kilograme de grâu, a fost înapoiat proprietarului.
Jandarmii i-au întocmit persoanei respective dosarul cu actele premergătoare pentru comiterea faptei de furt calificat, urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.