Hoți din locuințe, pe mâna polițiștilor

283
< 1 min citire
Hoți din locuințe, pe mâna polițiștilor - arest1323865285-1333053756.jpg
Au furat tot ce au apucat din două locuințe, iar acum sunt cercetați în libertate pentru furt. Este vorba de trei bărbați, care au ajuns pe mâna polițiștilor și vor trebui să dea socoteală în fața Justiției.
Miercuri dimineață, polițiștii din Năvodari au fost sesizați de un localnic că, în noaptea precedentă, când a lipsit de acasă, i-au fost furate mai multe bunuri: un aragaz, un frigider, o sobă metalică etc. Ba mai mult, hoții i-au distrus și ușa și mai multe lucruri prin casă, provocându-i un prejudiciu de 4.000 de lei. Concret, i-au devastat locuința.
După puțin timp, în urma investigațiilor realizate, polițiștii au identificat un suspect: un bărbat de 36 de ani, din Constanța, la care au fost găsite și bunurile furate. Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru furt din locuință.
Dosare penale au fost întocmite și pe numele a doi tineri, de 17 și respectiv 18 ani, ambii din comuna 23 August. Potrivit oamenilor legii, sâmbătă, 24 martie, cei doi au pătruns în casa unui vecin și au furat o unitate de calculator, un receptor TV și scule electrice. Toate bunurile au fost recuperate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0345 secunde