Hoți ghinioniști, prinși de polițiști

564
< 1 min citire
Doi tineri din comuna Mircea Vodă, Adrian Rusca, de 23 de ani, și Marius Cazan, de 20 de ani, au fost prinși de oamenii legii în momentul când decopertau și tăiau o conductă metalică. Aceasta este situată pe malul drept al canalului Dunăre-Marea Neagră, pe terenul unei societăți comerciale, și este folosită la preluarea apei în exces din solele cultivate cu viță de vie.
Pentru a o tăia, cei doi foloseau un aparat de sudură. Acesta le-a fost reținut de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.
Celor doi li s-a întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și deținere ilegală de obiecte de detectare a metalelor, fiind cercetați în stare de libertate.
Și polițiștii din Nicolae Bălcescu au avut de furcă. Doi bărbați, de 34 de ani, ambii din comuna Cuza Vodă, au fost prinși de oamenii legii în timp ce furau țeava de la o rețea aparținând ANIF, sucursala Nicolae Bălcescu. Cei doi s-au ales cu dosar penal, fiind cercetați în stare de libertate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0304 secunde