Hoți surprinși în flagrant, în triajul Palas

2673
Hoți surprinși  în flagrant,  în triajul Palas - hotiprinsiinflagrant-1412009041.jpg

Articole de la același autor

O noapte întreagă au stat la pândă polițiștii de la Postul de Transporturi Feroviare Palas, pentru a prinde doi hoți. Oamenii legii au prins de veste, sâmbătă seara, că doi indivizi s-au urcat pe vagoanele unui tren tras în triajul CF Palas și au desfăcut capacele, astfel încât marfa, respectiv îngrășământul chimic, ajungea pe terasamentul căii ferate. Așa că polițiștii s-au pus la pândă. Spre dimineață, suspecții au revenit: au încărcat marfa în saci și i-au pus într-un autoturism. Când se pregăteau să plece, însă, au fost luați ca din oală de polițiști. La vederea oamenilor legii, cei doi indivizi au încercat să fugă, dar fără succes.

Cei doi au fost duși la sediul postului, unde le-au fost întocmite dosare penale. Ambii sunt anchetați în libertate, pentru furt calificat, iar marfa a fost înapoiată firmei prejudiciate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 30 Septembrie 2014
Stire din Cetățenești : Apometrele la bloc, "montate degeaba"?
Pagina a fost generata in 1.1182 secunde