Hoții de biciclete au fost prinși

301
Hoții de biciclete au fost prinși - hotdebiciclete-1528636827.jpg

Articole recomandate

În urma a două percheziții domiciliare desfășurate la persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de furt, două persoane au fost reținute de polițiștii constănțeni.

La data de 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat două percheziții domiciliare la două persoane bănuite de săvârșirea a șapte infracțiuni de furt, în vârstă de 38, respectiv 39 de ani.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reținut în sarcina unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Constanța, șapte infracțiuni de furt, fapte comise în perioada 23 aprilie-5 iunie a.c., pe raza municipiului Constanța.

În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat șase biciclete la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Cumpăna, județul Constanța, acesta participând la identificarea potențialilor cumpărători ai bunurilor sustrase.

Bărbații în cauză au fost reținuți de polițiști pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

La acțiune au participat polițiști ai Brigăzii Operațiuni Speciale Constanța și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0584 secunde