Concurs Hoții intră-n case joia după ora șase

1570
Hoții intră-n case joia după ora șase - de5f14affe50aa9eac4fa5d9cea8a6f7.jpg

Articole de la același autor

Hoții au existat dintotdeauna, însă perioada de criză i-a îndemnat să acționeze mult mai des. Conform statisticilor, bucureștenii sunt cei mai furați proprietari de locuințe din țară, deoarece în 2010 au avut loc 2.400 de spargeri în acest oraș. Pe locul doi se află constănțenii. O parte din vină pentru numărul mare de furturi o au și proprietarii locuințelor care sunt neglijenți și le înlesnesc munca hoților.

La nivelul județului Constanța, de la începutul anului și până în prezent, infracționalitatea la furturile din locuințe a crescut cu 7%, chiar dacă polițiștii organizează frecvent acțiuni de prevenire a populației. Îngrijorător este faptul că în rândul delicvenților intră tot mai mulți minori. Copiii au vârste cuprinse între 14 și 16 ani și intră, fără nicio reținere, în casele oamenilor, de unde fură tot ce găsesc. Ei știu că legea este foarte permisivă în privința minorilor. De obicei, aceștia sunt prinși, însă instanța de judecată nu dispune arestarea lor, din cauza vârstelor foarte mici.

Gemurile și balconul, punctele sensibile
Cele mai multe spargeri de locuințe se întâmplă când persoana nu este acasă, iar sistemul de securitate nu este activat. Printre cele mai căutate obiecte, sunt banii, bijuteriile, telefoanele mobile, echipamentele IT, urmate de aparatura electrică și electronică.
Din analiza statistică, rezultă că cele mai multe fapte au fost săvârșite prin forțarea și escaladarea geamurilor de la parter sau de la ultimul etaj, forțarea ușii de acces sau neasigurarea ușii de acces în locuință.
De asemenea, infractorii profită de ferestrele lăsate deschise sau întredeschise.
În ceea ce privește tipul de imobil vizat în cadrul infracțiunilor de furt din locuințe, hoții preferă casele individuale, dar și apartamentele situate la parter sau etajul 1 care au la bază balcon sau copertine.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, inspector Gelu Manolescu, cele mai multe fapte de acest gen au fost sesizate ca fiind comise în zilele de marți și joi, între orele 18.00 și 20.00 sau între 1.00 și 5.00 dimineața.
Pentru a nu avea parte de surprize neplăcute când revin acasă, oamenii legii recomandă constănțenilor să nu spună decât persoanelor foarte apropiate ce planuri de concediu au și să-și lase locuința în grija unui prieten de încredere.

Ce să faceți dacă ați fost călcați de hoți
Dacă ați avut surpriza neplăcută să vă întoarceți acasă și să găsiți locuința prădată de hoți, anunțați de urgență polițiștii. Este foarte important să nu atingeți sau să nu mișcați lucrurile de la locul în care le-ați găsit, chiar dacă vreți să verificați ce vă lipsește, pentru că astfel pot fi distruse probele existente. În plus, victima trebuie să pună la dispoziția anchetatorilor cât mai multe date referitoare la persoanele suspecte pe care le-a văzut în jurul locuinței, persoanele care știau că lipsește de acasă sau aveau informații despre locul în care își ținea bunurile de valoare. De mare importanță sunt datele furnizate de către vecini, care sunt cei mai în măsură să sesizeze și să observe mișcările care se petrec în zonă. Cu regret însă, polițiștii afirmă că, în majoritatea cazurilor, se sparg uși din lemn și se transportă obiecte voluminoase, iar vecinii spun că nu au văzut nimic suspect.

Trucuri pentru a reduce riscurile furturilor
Există câteva sfaturi de bază care i-ar putea împiedica pe infractori să-și atingă scopul, cum ar fi montarea de încuietori rezistente sau de grilaje la gurile de aerisire. Pe lângă acestea, este foarte important ca nimeni să nu lase impresia că are în casă bijuterii valoroase sau sume mari de bani ori să dea informații despre programul la serviciu, despre plecări în concediu sau în oricare alte împrejurări.
Polițiștii vă sfătuiesc ca, atunci când sunteți plecați de acasă, pentru o perioadă de timp mai îndelungată, să rugați o persoană de încredere să vă ajute pentru ca absența de la domiciliu să nu fie observată.
Primul sfat, să vă golească cutia poștală la maximum două zile, pentru ca hoții să nu-și dea seama că nu sunteți acasă, prin simplul fapt că nu v-ați ridicat corespondența. Cutia poștală e prima care vă poate da de gol, mai ales acum când, aproape în fiecare zi, prestatorii de servicii sau firmele de comerț o îndeasă cu tot felul de pliante promoționale. La fel, să ia din ușă bilețelele lăsate de agenții care nu v-au găsit acasă când au venit să ia consumul de lumină, apă sau gaze, sau de oricine altcineva, știut fiind că, în perioada de pregătire a infracțiunii, hoții intră în scările blocurilor sub diferite pretexte și testează vigi-lența locatarilor, pregătind terenul viitoarei acțiuni. De un mare ajutor ar fi și dacă proprietarul ar lăsa în casă, într-o seară, o lumină aprinsă sau un aparat de radio deschis.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 16 Noiembrie 2010
Stire din Eveniment : Afaceri noi cu anvelopele de iarnă
Pagina a fost generata in 1.5326 secunde