I-au smuls lănțișorul din aur de la gât chiar în scara blocului în care locuiește

461
< 1 min citire
Doi tineri au fost reținuți pentru tâlhărie după ce au smuls lănțișorul de la gâtul unei bătrâne în vârstă de 85 de ani.
La data de 21 iulie, în jurul orei 16, polițiștii de la Secția 2 au fost sesizați de Maria Ene, de 85 de ani, din Constanța, despre faptul că, în timp ce se afla în scara blocului, ajungând în dreptul etajului în care locuiește, i-a fost smuls de la gât lănțișorul de aur de către doi tineri pe care nu-i cunoștea.
În urma cercetărilor efectuate în zonă, polițiștii care s-au deplasat la fața locului i-au identificat pe Sorin George Ababei, de 26 de ani, din Constanța, și Marian Cristian Dan, de 29 de ani, din Costinești, asupra cărora a fost găsit un segment din lănțișorul furat.
Cei doi indivizi au fost reținuți pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, magistrații de la Judecătoria Constanța urmând a decide dacă se impune sau nu arestarea lor pentru o perioadă de 29 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0318 secunde