IMAGINI EMOȚIONANTE! Nava-școală Mircea a revenit acasă!

297

Articole de la același autor

Nava-școală „Mircea” a acostat sâmbătă, 30 iulie, în portul militar Constanța, după ce a executat un marș de instrucție cu o durată de 54 de zile. La bordul velierului, au efectuat stagiul de practică 92 de studenți militari din anul al II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, precum și opt studenți străini de la academii navale partenere din Bulgaria, Marea Britanie, Polonia și Statele Unite ale Americii.




Nava-școală „Mircea” a plecat din țară la data de 6 iunie, iar pe parcursul marșului a efectuat escale în porturile Augusta și Genova (Italia), Valencia (Spania), Valletta (Malta) și Alexandria (Egipt). În porturile Genova și Valencia, nava militară românească a participat alături de alte veliere la Regata „Iacobus Maris”.




Pentru cadeții aflați la bordul navei-școală „Mircea”, marșul de instrucție a fost prima activitate în cadrul căreia s-au familiarizat cu viața pe mare și cu lucrul în echipă. Studenții și-au format și și-au dezvoltat deprinderile marinărești, prin executarea unor lucrări cu grad ridicat de risc, în arboradă la velatura navei, și a serviciilor de gardă și cart pe navă, precum și prin exploatarea, în siguranță, a instalațiilor și echipamentelor de la bordul navei.




Foto: Ionuț Felea / Forțele Navale Române Facebook




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5461 secunde