Cu toții cunoaștem importanța centurii de siguranță. În primul rând, în caz de n-o porți, riști o amendă usturătoare, însă lucrurile sunt mai complexe de atât. Iată tot ce nu știai despre centura de siguranță și cum îți poate salva viața.
O banală tamponare se poate transforma rapid într-un accident rutier, în care victima poți fii chiar tu, dacă nu ai cunoștință de riscurile și consecințele la care te supui. Deși polițiștii rutieri desfășoară campanii și îi amendează pe șoferii care conduc fără a avea cuplată centura de siguranță, iată că toate aceste sancțiuni sunt cu un scop, iar lucrurile merg mai departe decât o amendă banală.
Ce fac dacă mi-a luat foc mașina și am centura pusă?
Experții sunt de părere că purtarea centurii de siguranță îți poate salva viața în mai mult de 99% dintre cazuri.
"Singurul motiv pe care îl aduc cei mai mulți care nu sunt de acord cu purtarea centurii de siguranță este faptul că centura de siguranță te poate bloca în mașină, iar asta poate să apară în situația în care îți ia foc mașina sau în situația în care ai căzut cu autoturismul într-o apă și ți-ai pierdut cunoștința, fapt pentru care nu mai poți desface centura. Însă din toate cercetările făcute la nivel mondial, s-a ajuns la concluzia că 0,6 % din accidentele rutiere au drept consecințe aceste două situații. Bineînțeles că din acest procent, nu în toate cazurile s-a ajuns la decesul victimei. Sunt anumite situații, mai ales la mașinile pe benzină, în care dacă ești lovit exact în rezervor mașina poate lua foc instantaneu, însă această situație se întâmplă extrem de rar. De cele mai multe ori, când o mașină ia foc, conducătorul auto și pasagerii au timp să-și dea centurile jos și să iasă din mașină, pentru că întâi apare fumul, abia apoi și flacăra. Nu e ca în filme, să explodeze instantaneu o mașină. Din punctul meu de vedere, în afara puținului disconfort pe care ți-l poate crea, centura de siguranță reprezintă un element care îți poate salva viața. Statistic vorbind, purtarea centurii de siguranță a redus numărul de accidente mortale", precizează Petru Orhei, expert auto.
"E ca și cum te-ai arunca în cap de la etajul trei"
"Dacă vorbim despre accidente rutiere cu vătămări, normal că se produce un impact și, în acest caz, centura de siguranță îți va produce o rană. De exemplu, la 50 de kilometri pe oră, în momentul în care se produce decelerația, corpul tău tot cu aceeași viteză continuă să se deplaseze. Astfel, la această viteză, corpul tău simte ca și cum te-ai arunca de la etajul trei al unui bloc. Oricărui corp, în momentul în care se deplasează și este oprit brusc, îi crește masa, iar masa este direct proporțională cu viteza la pătrat. În aceste condiții și la o viteză de 50 de kilometri pe oră, corpul omenesc la o sută de kilograme, de exemplu, ajunge la 500 de kilograme. O inimă, de exemplu, care în mod normal cântărește până într-un kilogram, la un impact la 50 de kilometri pe oră ajunge la cinci kilograme și nu mai poate fi ținută de coșul toracic. Însă dacă nu ai centura de siguranță, în aceeași situație prezentată anterior, e ca și cum te-ai arunca în cap de la etajul trei și cazi pe asfalt", povestește expertul auto.