Împuşcături în faţa unei cafenele din Constanţa. Două persoane rănite

Marţi, 17 Noiembrie 2020
1431


În cursul acestei zile, în jurul orelor 15.45, polițiști din cadrul Secției 2 au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi folosit un pistol cu bilă de cauciuc. Incidentul s-a petrecut în faţa unei cafenele de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu.
Ulterior, poliţiştii l-au identificat pe acesta şi bărbatul a fost condus la sediu pentru audieri. În urma folosirii armamentului au fost rănite uşor două persoane. Acestea se află la spital, fiind în-afara oricărui pericol.


Din primele verificări, a rezultat faptul că acesta deține permis de armă. Bărbatul în cauză a fost condus la audieri, iar arma a fost ridicată, urmând a fi luate măsurile legale. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii situației de fapt.


"Un bărbat a scos un pistol, în trafic, și a început să tragă în unii. Inițial am crezut că sunt petarde. Oamenii fugeau speriați. Poliția l-a prins repede pe cel care a tras, au venit mai multe echipaje", a relatat un martor.


Pagina a fost generata in 0.2126 secunde