Este jumătatea anului, iar la Inspectoratul Județean de Poliție Constanța este vremea bilanțului. Printre cei care au tras linie și au evaluat activitatea din primele șase luni ale lui 2010 sunt și ofițerii de la Serviciul Poliției Rutiere. Potrivit inspectorului principal Ciprian Sobaru, șeful Biroului Poliției Rutiere a municipiul Constanța, în orașul-reședință de județ foarte multe evenimente rutiere au fost cauzate de faptul că pietonii trec prin locurile nesemnalizare corespunzător.
O statistică a accidentelor - incluzând și tamponările - realizată pe zile și orele din zi în care s-au petrecut evidențiază că cele mai multe evenimente rutiere se petrec după-amiază. "Sunt foarte multe accidente în intervalele orare 12,00 - 14,00 și 18,00 - 20,00. Explicația este că în aceste intervale oamenii sunt în pauză, este schimbul de tură, și se grăbesc. După ora 18,00 este imediat după intervalul aglomerat, care este de la 16,00 la 18,00 și la fel, intervine graba", ne-a declarat insp. princ. Ciprian Sobaru. În schimb, polițiștii constănțeni au constatat că perioadele din zi cu cele mai puține accidente sunt între orele 8,00 - 10,00 și 22,00 - 24,00.
În ceea ce privește repartizarea pe zile, diferențele nu sunt mari. În medie, potrivit reprezentantului Poliției Rutiere, se petrec între 44 și 50 de accidente pe zi - mai multe la începutul săptămânii, iar numărul lor scade spre week-end.