Breaking news Incendiu puternic la Cogealac. Mii de baloți de paie au ars în două hale agricole

101
< 1 min citire
Incendiu puternic la Cogealac. Mii de baloți de paie au ars în două hale agricole - 63b6d1fa718148c98d4b4809c413e543-1781341427.webp
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă pe strada Mare din localitatea Cogealac, județul Constanța, afectând două hale în care se aflau depozitați baloți de paie și utilaje agricole.
Potrivit informațiilor din teren, incendiul s-a manifestat inițial pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, extinzându-se ulterior la o a doua hală. Flăcările au cuprins rapid materialele inflamabile, iar intervenția pompierilor a fost una de durată.
În urma incendiului, hala numărul 2 a fost complet afectată, fiind mistuiți aproximativ 3.000 de baloți mici de paie. Focul a fost lichidat în această zonă, în timp ce la cea de-a doua hală incendiul a fost localizat, pompierii continuând intervenția pentru stingerea completă a focarelor.
A doua hală a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, unde se aflau circa 1.200 de baloți mari de paie. Ulterior, toți baloții au fost scoși din interior, iar echipajele au acționat pentru răcirea acestora, pentru a preveni reizbucnirea incendiului.
Cauza producerii incendiului nu a fost stabilită deocamdată, urmând să fie efectuate cercetări pentru a se stabili împrejurările în care a izbucnit focul.
Fotografie sugestivă generată cu A.I.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0322 secunde