Închisoare cu suspendare pentru un traficant de mercur

474
< 1 min citire
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au dispus, vineri, condamnarea unui bărbat ce a fost judecat pentru trafic de substanțe toxice la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Judecătorii au stabilit și un termen de încercare pentru individ de cinci ani, timp în care, dacă încalcă iarăși legea penală, riscă să ajungă după gratii. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Vasile Lazăr a fost prins, la data de 21 ianuarie a.c., în timp ce încerca să vândă unui ofițer sub acoperire aproximativ trei kilograme de mercur. După "negocierile" ce au avut loc între vânzător și cumpărător, a fost stabilit locul de întâlnire, respectiv parcarea City Park Mall, din Constanța, zonă în care a avut loc și flagrantul.
Individul cerea în schimbul cantității de mercur pe care o deținea suma de 2.000 de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0327 secunde