Concurs Înjunghiere între rude, de sărbători

356

Articole de la același autor

Băutura le-a luat mințile de sărbători. Este vorba de doi veri din localitatea Movilița care, după ce au sărbătorit Crăciunul împreună, cu băutură din plin, așa cum se obiș-nuiește prin satele românești, și-au adus aminte de divergențele dintre ei. Astfel, polițiștii Secției 9 Poliției Rurală au fost sesizați, în prima zi de Crăciun, în jurul orei 15.30, că doi bărbați, în vârstă de 36, respectiv 35 de ani s-au luat la bătaie, iar primul a fost înțepat cu un briceag, de mai multe ori, de adversarul său. Victima a fost internată în Spitalul Județean Constanța, diagnosticul fiind de politraumatism, multiple plăgi prin înjunghiere, dar care nu i-au pus viața în pericol. Suspectul s-a ales cu dosar penal pentru tentativă de omor, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2692 secunde