Probabila înlocuire a lui Daniel Morar din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) este simptomatică pentru toleranța la corupție a societății românești, scrie The Economist.
"A combate corupția într-o țară care o tolerează este o slujbă de om singuratic, iar Daniel Morar ar putea să n-o mai aibă pe a sa pentru mult timp", scrie publicația britanică într-un articol intitulat "Dl. Prea curat?".
Dacă Daniel Morar va fi înlocuit din funcție după expirarea mandatului său la 12 august, "tema politică cea mai fierbinte din România va deveni una internațională", consideră The Economist.
Revista britanică amintește de raportul Comisiei Europene publicat pe 23 iulie care "critica eforturile mediocre" ale autorităților, lăudând în schimb DNA-ul condus de Daniel Morar.
"Un purtător de cuvânt al CE spune că statutul său (al lui Daniel Morar, n.r.) este un caz test pentru hotărârea cu care România combate corupția la nivel înalt după aderarea la UE", scrie The Economist.
"Parlamentul României, în schimb, nu împărtășește această admirație. Își folosește dreptul de veto pentru a împiedica ajungerea în instanță a celor mai fierbinți cazuri ale dl. Morar. Iar din cele 109 cazuri care au fost anchetate în 2007, doar 25 s-au finalizat cu pedepse cu închisoarea, majoritatea cu pedeapsa minimă de trei ani", remarcă publicația britanică.
"Criticii spun că dl. Morar urmărește vendete politice în numele susținătorilor săi, în primul rând al președintelui Traian Băsescu. DNA a anchetat într-adevăr în primul rând politicieni din alte partide, dar a anchetat și unele figuri importante din tabăra lui Băsescu", notează The Economist.
"Dificultățile dl. Morar sunt însă un simptom al unei culturi în care corupția nu este echivalată cu dezonoarea. Transparency International clasează România ca fiind cea mai coruptă țară din UE. Mituirea este endemică, mai ales în asigurarea tratamentelor medicale sau a favorurilor profesorilor. La un seminar cu ușile închise organizat recent de un think tank german, judecătorii au spus că sancționarea severă a corupției ar fi ipocrită și aspră. Limba română nu are un cuvânt special pentru "accountability" (tragere la răspundere)", conchide revista britanică.