În fiecare vară, pe litoral își fac apariția numeroși comercianți ambulanți care oferă spre vânzare turiștilor de la banalele suveniruri kitschoase până la cărți și obiecte vechi de valoare.
Cel mai frecvent, pe librarii și anticarii de sezon îi găsim stând în spatele unor munți de cărți cu paginile excesiv îngălbenite și fără prea mare valoare literară. Prețurile sunt pe măsură, un volum nu costă mai mult de 5 lei.
Zilele acestea, pe faleza de la cazinoul din Eforie Sud, printre comercianții de gablonzuri, cărți și alte vechituri, am găsit și un bărbat care avea o tarabă plină de obiecte cu însemne naziste. Cruci de fier din timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu svastica aferentă, celebra banderolă roșie cu svastică, un volum din prima ediție, în germană, a "Mein Kampf" de Adolf Hitler, dar și cartea manifest a Mișcării Legionare din România. Acestea sunt, desigur, doar câteva dintre obiectele de anticariat pe care omul le avea spre vânzare. Prețurile pretinse pentru achiziția valoroaselor obiecte sunt pe măsură, și pe cât posibil, corecte: o decorație de tip cruce de fier - 50 de euro, banderola nazistă - 240 de lei, volumul din Mein Kampf - 140 de euro.
Nimic neobișnuit până aici, am spune, dacă activitatea anticarului n-ar contraveni însă legilor statului. Conform OUG 31/2002, în România este strict interzisă promovarea simbolurilor fasciste, rasiste sau xeno-fobe. După cum se precizează specific în art. 4., alin. 1 din ordonanța mai sus amintită, "confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi". Art. 8. alin (1), lit. a), din același act normativ reiterează: "răspândirea, vânzarea sau confecționarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum și deținerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri de către o per-soană juridică" constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.500 lei la 15.000 lei.
Lucrătorii M.A.I., cei de competența cărora ține sesizarea și sancționarea acestui tip de abateri, nu par să fi observat ilegalitatea ce se desfășoară chiar sub nasul lor, pe spațiul public.
Reprezentantul Primăriei Eforie care se ocupă de segmentul de activitate privind comerțul sezonier și monitorizarea acestuia, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.