George Adrian Carataș, fost inspector în cadrul Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR) Constanța, a fost condamnat, în această săptămână, la Tribunalul Constanța, după ce a recunoscut acuzațiile de luare de mită care i-au fost aduse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Prin hotărârea pronunțată la data de 30 iunie, instanța l-a condamnat pe George Adrian Carataș la doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Pedeapsa nu va fi executată în regim de detenție. Magistrații au dispus suspendarea executării sub supraveghere pentru o perioadă de trei ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligații. De asemenea, conform minutei publicate pe portalul instanțelor de judecată, George Adrian Carataș va urma un program de reintegrare socială și va presta 75 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii sau al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța.
Instanța a dispus și confiscarea specială a sumei de 2.102,57 lei, ce reprezintă contravaloarea bunurilor primite cu titlu de mită. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Acuzațiile DNA
Potrivit procurorilor DNA Constanța, în perioada 22 septembrie – 17 decembrie 2025, în calitate de inspector în cadrul CNCIR Constanța, inculpatul a primit de la reprezentantul unei societăți comerciale bunuri în valoare totală de 2.102,57 lei, în legătură directă cu atribuțiile sale de serviciu.
În schimbul acestor foloase, procurorii au arătat că inspectorul a întocmit rapoarte de inspecție favorabile cu privire la utilajele societății respective.
În urma cercetărilor, procurorii anticorupție au dispus sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției, procedură prin care inculpatul a declarat că recunoaște comiterea faptelor și acceptă încadrarea juridică și pedeapsa propusă.
Dosarul vizează și fapte de corupție la ISCIR Constanța
În același dosar a fost cercetat și Mihai Cornel Popescu, fost inspector-șef al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) Constanța.
Procurorii DNA l-au acuzat pe acesta de luare de mită în formă continuată și folosirea unor informații care nu erau destinate publicității, în scopul obținerii unor foloase necuvenite.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 29 octombrie 2025 – 28 ianuarie 2026, Popescu Mihai Cornel a primit suma totală de 2.400 de lei de la reprezentantul unei societăți comerciale, pentru favorizarea unor angajați ai firmei în cadrul unor examene și proceduri de autorizare.
În același dosar a mai fost condamnat și un angajat al societății comerciale implicate, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată.