Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța are o nouă stemă

952
2 min citire
Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța are o nouă stemă - stemaijj-1310540700.jpg
Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța utilizează de joi, 7 iulie, însemnul propriu, aprobat de Comisia de Însemne Heraldice a Ministerului Administrației și Internelor (MAI).
Potrivit normelor legale, însemnele heraldice proprii, instituite și utilizate în MAI constituie mijloace de identificare și particularizare a structurilor și personalului acestuia, îmbinând, prin simbolistica lor, tradițiile de armă cu reprezentări actuale.
Însemnul heraldic al jandarmilor constănțeni păstrează în compoziție următoarele elemente din stema MAI: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul și ghearele roșii, aripile deschise, ținând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.
Pe pieptul acvilei, apare un scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă răsturnată: pe verde, un romb de argint, ieșind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera "J" stilizată, scrisă cu negru; pe roșu, apare un far de argint, rostuit negru, luminat din aur, ieșind din valuri de argint și flancat, în partea de sus, de două stele de aur; pe albastru, o corabie neagră, cu pânze de argint, dotată la pupa și în vârfurile celor două catarge cu trei fanioane, de asemenea, din argint, plutind peste valuri, de același metal.
În partea inferioară, sub acvilă, apare deviza scrisă cu litere negre pe o eșarfă albă: Lex Et Ordo (Lege și Ordine).
Între două cercuri liniare, pe fond albastru, este inscripționată legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța.
Potrivit maiorului Sorin Trancă, purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța, însemnul heraldic va putea fi amplasat la intrarea în sediul propriu, în sala de tradiții, ținându-se cont de decorațiunile interioare, stilul și arhitectura edificiilor, precum și de dimensiunile sălilor și birourilor. Totodată, însemnul heraldic poate fi inscripționat pe autospecialele inspectoratului și pe ecusoanele uniformelor.
La nivelul imaginii simbolice, însemnul heraldic al IJJ Constanța a fost realizat sub îndrumarea și cu acordul specialistului heraldist al Arhivelor Naționale, dr. Laurențiu Szemkovics.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0345 secunde