Inspectori agresați pe teren. "Uneori, suntem nevoiți să apelăm la forțele de ordine!"

597
Inspectori agresați pe teren.

Articole de la același autor

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) se confruntă cu o serie de probleme. În primul rând, există deficit de personal la nivelul instituției, pentru că unii salariați se pensionează, iar alții nu vin în loc. Apoi, nici salariile nu sunt motivante, iar potențialii angajați se duc în alte direcții, unde pot câștiga mai mulți bani.

În prezent, a declarat directorul AJPIS, Laura Constandin, ar mai fi nevoie de vreo șase inspectori pentru ca instituția să-și poată desfășura activitatea la parametri optimi.

"Munca nu este atât de grea, cât este plină de responsabilitate. Gestionăm mulți bani, fiecare hârtiuță semnată de inspectori înseamnă bani. Nu este o muncă de rutină, la noi sunt termene limită, se lucrează la foc continuu", a precizat șeful AJPIS.

Cea mai mare problemă, însă, este cea din teren, unde salariații întâmpină tot soiul de neplăceri.

"Ni se întâmplă foarte des să fim amenințați pe teren și să fim nevoiți să apelăm la forțele de ordine din localitățile în care ajungem să facem control. Câteodată, ni s-a întâmplat să fie mașina înconjurată de persoane de etnie romă și să nu mai reușim să plecăm de pe loc, doar pentru că inspectorii au încercat să își facă treaba, iar dosarele, nefiind în regulă, trebuiau suspendate, oamenii rămânând fără singurul lor venit", a declarat, pentru "Cuget Liber", Laura Constandin.

Este vorba despre acele persoane beneficiare ale drepturilor de ajutoare sociale. În prezent, beneficiile sunt de mai multe tipuri: ajutoare sociale pentru persoane fără venituri, alocația pentru susținerea familiei, care se acordă ca un ajutor suplimentar, pentru a susține copiii la școală.

v v v

Alocația pentru susținerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani. De reținut că acordarea alocației are drept scop completarea veniturilor familiilor în vederea asigurării unor condiții mai bune pentru creșterea, îngrijirea și educarea copiilor, precum și stimularea frecventării de către copiii de vârstă școlară, aflați în îngrijirea familiilor cu venituri reduse, a cursurilor unei forme de învățământ.

Deplasându-se în județ, de fiecare dată, inspectorii fac anchete sociale și depistează beneficiari care nu sunt în regulă și cărora li se transmite că le vor fi sistate plățile. De aici, apar și problemele.

"Oamenii sunt de părere că noi suntem ăia răi de la stat, care vin și le iau banii", a explicat șeful AJPIS.

Din păcate, unde-i lege, nu-i tocmeală, iar acolo unde nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca aceste drepturi să fie achitate, se iau măsurile necesare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2896 secunde