Instanța a admis cererea de eliberare a lui Petru Nica din dosarul "Jaful secolului"

437
2 min citire
Magistrații Tribunalului București au admis, ieri, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de Petru Nica, ultimul inculpat din dosarul "Jaful secolului" aflat în arest și au amânat pentru data de 8 octombrie judecarea pe fond a cauzei.
Decizia Tribunalului București a fost atacată deja de Parchet cu recurs, urmând ca dosarul să fie trimis la Curtea de Apel București în vederea soluționării. 
Instanța a decis amânarea judecării pe fond a dosarului pentru ca reprezentantul Parchetului să studieze actele depuse la dosar de banca ABN Amro, păgubită în urma "Jafului secolului".
Avocatul lui Petru Nica a solicitat instanței revocarea măsurii arestării preventive, pe motiv că inculpatul pe care îl reprezintă a stat în închisoare o perioadă de timp îndeajuns de lungă pentru a se apropia de cea prevăzută de lege pentru fapta pe care a comis-o. "Arestul preventiv se transformă în executarea pedepsei", a declarat avocatul lui Petre Nica în fața instanței.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0306 secunde