Înțelegerea dintre doi frați, unul angajat la stat, altul cu firmă, în atenția DNA

225
1
Înțelegerea dintre doi frați, unul angajat la stat, altul cu firmă, în atenția DNA - 8ianuariednaabuzinserviciu-1389193217.jpg

Articole de la același autor

Procurorii din cadrul DNA au început urmărirea penală față de Stelian Fuia, director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea, Alexandrina State, sora acestuia, și Daniel State, cumnatul acestuia, asociați la SC PROCERA AGROCHEMICALS. Primul este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar următorii doi pentru complicitate. 
Din rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora învinuitul Fuia Stelian, în calitate de director la unitatea respectivă, a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la vânzarea ilegală, prin licitație organizată la data de 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiți firmei la care asociată era sora învinuitului Fuia Stelian.
Concret, învinuitul Fuia Stelian, în calitate de director general al SCDPAM Fundulea, deși cunoștea că împotriva instituției publice pe care o conducea s-a declanșat, ca urmare a unei sentințe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri pe care instituția le deținea în calitate de concesionar, nu a formulat contestație la executare (conform Codului de procedură civilă) și nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului, au susținut procurorii. Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, inițial, stațiunea de cercetare o avusese față de Stațiunea Didactică Belciugatele. După încuviințarea executării silite, cu acordul Stațiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanță, de către SC PROCERA AGROCHEMICALS. 
Avantajele patrimoniale obținute de SC PROCERA AGROCHEMICALS, după executarea silită, s-au reflectat, în mod direct, în patrimoniul învinuiților State Alexandrina și State Daniel (soră și cumnat ai lui Fuia Stelian), asociați la SC PROCERA AGROCHEMICALS.
Cei doi beneficiari ai foloaselor au cunoscut și au acceptat prejudicierea statului prin modalitatea descrisă mai sus, au mai adăugat procurorii. 
"Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", au mai subliniat anchetatorii.


Comentează știrea

fara
9 ianuarie 2014
drujbarul

in fata hotelului rex exista o mica liziera.aleluia.a disparut din ordinul edilului sef mazare.trebuie sa fac loc unor betoane.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.008 secunde