Concurs Interlopul Stila Sarafu rămâne în arest

7228

Articole de la același autor

Judecătoria Constanța a respins cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de Stila Sarafu, unul dintre interlopii cercetați pentru implicarea în răfuielile de la Delfinariu și de la Spitalul de Ortopedie din Eforie Sud. Decizia instanței a fost atacată în recurs la Tribunalul Constanța.
Alături de el sunt cercetați alți trei indivizi sub acuzațiile de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice și vătămare corporală gravă.
Conflictul a început în noaptea de 15 spre 16 august, când polițiștii de la Secția 1 au fost chemați la un scandal ce avusese loc în zona Delfinariu.
La fața locului au fost găsiți mai mulți indivizi printre care Gabriel Sebastian Gheorghiu, de 27 de ani, (fratele lui Cristian Marian Gheorghiu - zis "Cristel"), toți din Constanța.
Polițiștii au constatat că Gabriel Sebastian Gheorghiu se afla sub influența băuturilor alcoolice și prezenta multiple urme de violență la nivelul feței și a picioarelor.
Confruntarea s-a mutat apoi la Spitalul de Ortopedie din Eforie Sud, unde abia fusese internat Gabriel Sebastian Gheorghiu, ca urmare a rănilor suferite după incidentul de la Delfinariu. De altfel, el are nevoie de 120 de zile de îngrijiri medicale.
De această dată, Aurel Daniel Gurgu, de 30 de ani, din Constanța, care se afla în vizită la fratele lui "Cristel", a fost tăiat cu un cuțit în zona feței de Florin Sârbu, de 30 de ani. Anchetatorii au stabilit că responsabili de comiterea faptelor sunt Stila Sarafu, Florin Sîrbu, Lucian Angel Straton și Lucian Călimărea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.6839 secunde