La Tribunalul Constanța s-a desfășurat, vineri, o nouă înfățișare în procesul unui tânăr cu dublă cetățenie, română și belgiană, care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de stupefiante de mare risc. Tudor Barac făcea parte dintr-o rețea de traficanți de stupefiante. Martorul minor care trebuia să fie audiat vineri, Nicolae Călinescu, nu s-a prezentat în instanță, fiind arestat în altă cauză.
Pe de altă parte, avocatul lui Barac, Apostol Armeanu, a susținut în fața instanței că a intrat în posesia unei adrese prin care s-ar adeveri faptul că laboratorul care realiza expertizele prin care se stabileau substanțele și se identificau ca fiind narcotice nu ar fi avut acreditare la momentul la care a emis raportul în cauză. În astfel de condiții, am avea de a face cu oameni care stau în închisoare condamnați pe probe nelegale, a mai afirmat avocatul Armeanu. Opinia avocatului a fost împărtășită și de procuror, însă discuțiile pe această temă vor fi reluate la termenul din 18 aprilie.
În aceeași grupare acționau și Viorel Nicolae Terchescu, de 27 de ani, din București, administrator la SC Nicos Pro Comert SRL București și Cătălin Bistriceanu, de 35 de ani, care au fost judecați separat și condamnați definitiv la câte trei ani de închisoare cu suspendare.
Indivizii erau în vizorul anchetatorilor încă de la începutul anului 2006, din datele deținute de polițiști rezultând că bărbații se ocupau de vânzarea drogurilor de mare risc în cluburile "house" din Constanța. Primii care au căzut în plasa anchetatorilor au fost Terchescu și Bistriceanu. Ei au fost prinși în flagrant în timp ce intenționau să vândă 16 grame de cocaină și 19 pastile de ecstasy, ce proveneau de la Barac. Pentru un gram de cocaină, traficanții cereau 120 de euro, iar pentru o pastilă de ecstasy - 50 lei. Anchetatorii au extins investigațiile și au stabilit modul de operare al grupului. Cetățeanul belgian Tudor Barac primea comanda, cât și contravaloarea drogurilor, prin sistem de plată on-line "Western Union". Ulterior, individul trimitea drogurile disimulate în colete ce erau aduse în România prin intermediul autocarelor ce efectuează curse regulate între cele două țări. De altfel, coletele figurau pe numele unor persoane inexistente. El a fost prins în luna iunie 2006, în stațiunea Eforie Nord.