Ițele corupției la UMC. Cum circulă șpaga și cât costă o notă de 5
Articole de la același autor
a fost susținut, în fața anchetatorilor, de studenții acuzați că și-au cumpărat examenele. De altfel, toți studenții duși în fața instanței și-au recunoscut vina, dar au dat vina pe sistemul viciat.
După ce mai mulți profesori și studenți au dat cu subsemnatul în fața anchetatorilor, iar din sediul Universității Maritime Constanța au fost ridicați saci de documente, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au dispus începerea urmăririi penale pentru 17 persoane, dintre care 13 au fost duse în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Astfel, lectorul universitar Emilian-Anatoli Costache este acu-zat de luare de mită și trafic de influență, Florin Dumitru Merăuță, absolvent al universității, de trafic de influență, dare de mită, fals privind identitate și fals în înscrisuri sub semnătură privată, Răzvan Călin Ștefan, student, de trafic de influență și dare de mită, iar alți 17 studenți sunt acuzați de cumpărare de influență: Ersin Burasan, Victor Mihai Badea, Tinel Alexandru Constantin, Mihai Emanuel Grigoraș, George Ștefan Buja, Geor-ge Ciprian Guzganu, Valentin Nicolae Țiripan, Mihai Cătălin Olaru, Ștefan Marius Maxim, Aurel George Gruia, Deniz Aliosman (acești 13 au fost reținuți), Claudiu Alin Luca, Lucian Victor Niculescu, Cornel Dumitru Meilă, Iulian Florin Ghiță, George Ilie și Aurelian Lupu.
Vineri după-amiază, magistrații au decis arestarea preventivă a prof. Emilian Costache și a fostului student, Florin Merăuță, ceilalți suspecți urmând să fie cercetați în libertate, dar cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.
Un student intermedia drumul șpăgii spre profesor
Vineri, procurorii au făcut publice mai multe detalii din dosarul întocmit cu privire la faptele de corupție descoperite între pereții UMC. Astfel, lectorul universitar Emilian Anatoli Costache este acuzat că, între 1 și 16 septembrie (adică în sesiunea din toamnă) a primit 5.725 euro de la 17 studenți "cumpărători de influență", prin intermediul lui Răzvan Călin Ștefan, de asemenea student. Ulterior, acest student s-a autodenunțat, spun procurorii. "Există date și imagini la dosar cu privire la primirea de către lector a sumei de 300 de euro, în bancnote de câte 50 de euro și a sumei de 100 euro, de la învinuitul Răzvan Călin Ștefan", au precizat anchetatorii.
Acasă la cadrul didactic oamenii legii au găsit lucrările de examinare a celor 17 studenți. "Studenții care i-au oferit, prin intermediul învinuitului Ștefan sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro, astfel încât să obțină nota de promovare 5, la disciplinele predate de acesta, respectiv Analiză matematică I, Analiză matematică II și Matematici Speciale", au mai afirmat anchetatorii. Cât privește banii găsiți la profesor, este vorba doar despre 400 de euro, proveniți însă din fapte de corupție.
Toți studenții au recunoscut că au cumpărat notele
Avocatul Adrian Avram, apărătorul a doi dintre suspecți, a declarat, vineri, referitor la acest dosar: "Erau constrânși, pentru că dacă dădeau examenul normal, îl picau. Profesorul făcea de așa natură încât să-l pice, pentru a se ajunge la intermediat, unde se plătea 100 de euro pentru 5. Deocamdată, se preconizează un singur profesor, dar știți cum este vorba aceea, «hoțul neprins, negustor cinstit»". De altfel, toți studenții reținuți au recunoscut că au plătit pentru a promova examenele, dar au subliniat că erau nevoiți. Ei au dat sume între 100 și 575 de euro, în funcție de numărul restanțelor.
Cum se face o avere de aproape un miliard de lei vechi
O activitate infracțională intensă ar fi avut, spun procurorii, și Florin Dumitru Merăuță, în cadrul UMC, deși a absolvit universitatea în urmă cu doi ani. "În perioada februarie - 16 septembrie 2013, Merăuță a primit sume cuprinse între 100 și 150 euro, de la 17 studenți, ce urmează să fie identificați și cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de cumpărare de influență, pentru a-și folosi influența asupra cadrelor didactice din universitate, astfel încât studenții să promoveze examenele restante fără rezolvarea subiectelor pe lucrările scrise, ci numai să-și scrie numele, prenumele, anul de studiu, forma de învățământ precum și cerința subiectului. Pentru traficarea influenței sale, Merăuță mai pretindea pentru sine între 100 - 150 de lei", spun anchetatorii.
Același fost student mai este acuzat că, "în aceeași perioadă, în mod repetat, a substituit la examene alți studenți, folosind carnete de student cu fotografia sa și numele cumpărătorului de influență, studentul substituit primind astfel notă de promovare".
La percheziție, la domiciliul acestuia s-au găsit 15.000 de euro, 2.400 de dolari și 11.400 de lei (în total aproape un miliard de lei vechi!), dar și "înscrisuri cu însemnări cu nume de persoane, sume de bani, copiuțe, adeverințe de student, carnete de student, ce urmează a fi examinate și verificate în interesul cauzei". Mai mult, potrivit anchetatorilor, bărbatul nu navigă și nici nu are un alt venit care să-i permită acumularea acestor sume.
"Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal și nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", au mai subliniat procurorii.
Vor mai cădea capete?
Ancheta în ceea ce privește corupția în interiorul UMC este încă la început, ne-a declarat, vineri, procurorul de caz Zarafina Puiu. Oamenii legii au ridicat mii de documente din secretariatul universității și le vor verifica, filă cu filă, pentru a descoperi dacă mai sunt și alți profesori asupra cărora planează suspiciunea de corupție.
"În ceea ce privește profesorii, vom lua măsuri în funcție de ce vor mai arăta actele. Dacă faptele vor fi de competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța vom lua măsurile care se impun, dacă vor fi cadre din conducere, vom sesiza Direcția Națională Anticorupție. Ancheta este la început".
Comentează știrea
E buba veche, bine ca au spart-o. Dar niste tigani fara venituri si averi colosale, cand vedem rastigniti ?? Pe jegosii care scot ponei la inchiriat, cand ii salta...si nu numai...stau baietii la Eden si fac bani la intrare in tara piticilor, Tabacarie, satul de vacanta, etc...chiar nu se sesizeaza nimeni, nu ii vede cat chinuie acele animale ??
UMC universitate care scoate pe banda rulanta absolventi , carora nu le ofera nici un sprijin in vederea imbarcari, in vederea stagiului de practica (Cadetie)etc. Acum vom vedea daca chiar sunt asa de corecti precum se dau ; Bravo, DNA , ma bucur ca faceti un control asupra acestei universitati; UMC a ajuns o afacere , nu se mai pune baza pe profesionalism ....
daca spagarul sef e costache si asa va ramane atunci e clar ca aceasta campanie s-a ratat obiectivul si poate fi cel mult fi considerata echivalenta ca sacrificarea nebunului. Exista cel putin inca 30 de persoane in UMC, care ar trebuie sa-l insoteasca acolo, unii pentru spaga luata grupa mare, altii pentru organizare de concursuri, inclusiv de decan, trucate. Si nu ultimul rand ar trebui sa se alature grupului Panait, cel care stia tot si a tolerat asta pentru voturi pentru el si gasca pe care cu dezonoare o conduce.
Absolventul de la nr.3 scrie de 30 de persoane. Colegu' sa ne amintim din vremea studentiei de Eliodor Constantinescu, Paul Bocanete, Tudor Darie, Carmen Dumitrescu, Memet Feiza, Bordea Nicolae, Bordea Gheorghe, Liviu Stan, Dana Moscalu, Paul Arsenie, Dumitru Branza, Mircea Georgescu, Laurentiu Ionescu, Sabina Zagan, Letitia Ion. Am mai uitat numele unora, ca erau preparatori si neansemnati. Mai sunt secretare si laborante. Astept si alti colegi absolventi sa scrie si ei, ca poate se sesizeaza si DNA.
degeaba, nu se sesizeaza nimeni... a trebuit sa cada cel mai slab, restul sunt prea "puternici"... mie imi pare rau de el, mi-a fost profesor, si nu am avut nici un fel de probleme cu dumealui, din contra, am trecut ambele grupe la materia domnului profesor fara absolut nici o "atentie".. in schimb, cei enumerati mai sus de tine (cu mici exceptii) au sarit ca sacalii pe noi, iar unul dintre ei, care se pare nu are de gand sa isi traiasca anii care i-au mai ramas acasa, la curte, mananca nervii si banii studentilor si parintilor acestora, picand intentionat de cate 2-3 ori studentii, chiar daca acestia i-au dat cate 150 de euro de fiecare data, pt acelasi examen...ca sa numai spunem de propuneriile indecente pe care le face, unora dintre studente, pt a le trece la materia lui...
Că să fie realizată dimensiunea la care s-a lucrat ar fi utilă re-susținerea examenului de licență 2013. Pun pe masă 100.000 de euro contra 1 leu dacă se dovedește că am dreptate, că există cel puțin un absolvent al acestei promoții care nu știe regula de trei simplă și nu rupe o boabă în engleză.
Asa cum spune cel dinaintea mea, stiu un personaj, care naviga, care a luat bacu cu spaga, pt ca avea liceul neterminat si nu se putea scrie in UMC. S-a inscris, apoi examenele si licenta le-a luat tot cu atentii, ca le facea intre voiaje... Acum e mare scula si ia 3000-4000 eur pe luna, UMC-ul a fost inutil, avea peste 15 ani experienta pe.nava, nu avea diploma care sa-i mareasca salariul... Dar nu o sa recunosc nimic, daca are de gand cineva sa ma intrebe ceva, o sa spun ca mi-a luat altcineva telefonul si a postat pe ID-ul meu....
"Erau constrânși, pentru că dacă dădeau examenul normal, îl picau". Sa fim seriosi, daca stii la un examen inseamna ca stii, si cu asta basta, nu te poate incurca nimeni. Iti poate da o nota mai mica, te poate apostrofa, dar nu te poate tranti, asa cum sustin lichelele.
Asa este, ai dreptate. La UMC daca invatai cat de cat, treceai examenele. Dar multi care au absolvit, erau semi-analfabeti, asa ca erau nevoiti sa dea spaga ca sa treaca.
Ce vrei sa spui cu numele de "fost absolvent"? Vrei sa credem ca ai renuntat la calitatea de absolvent si implicit la diploma de absolvire?