JANDARMI ÎN MISIUNE. Sute de sancțiuni contravenționale, aplicate în zonele aglomerate din Constanța

314
JANDARMI ÎN MISIUNE. Sute de sancțiuni contravenționale, aplicate în zonele aglomerate din Constanța - 22martjandarmimisiuni-1616409238.jpg

Articole de la același autor

Peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost zilnic la datorie în perioada 15 - 21 martie a.c., acționând  în cooperare cu polițiștii constănțeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar și pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorități în actualul context epidemiologic. 
Totodată, în acest sfârșit de săptămână, jandarmii constănțeni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor preventive pe raza județului Constanța, în zone aglomerate, piețe și târguri agroalimentare,  gări și stații de transport în comun din zona de competență.
Pe timpul misiunilor executate în această perioadă, au fost aplicate 320 sancțiuni contravenționale( avertismente și amenzi în valoare totală de peste 52000 lei), pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorități în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov-2, dar și pentru adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, refuzul de a furniza date pentru stabilirea identității, tulburarea liniștii publice, consum de alcool în locuri publice.
Săptămâna trecută au mai fost executate 61 misiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către instanțe sau parchete, 1 misiune în sprijinul Gărzii de Coastă și 3 misiuni alături de executori judecătorești pentru punerea în aplicare a unor titluri executorii.
Jandarmii au fost angrenați zilnic și în misiuni de pază și protecție instituțională la cele 38 de obiective din competență, fiind preluată misiunea la obiectivele predate către militarii Ministerului Apărării Naționale în cursul  anului trecut.
Totodată, oamenii legii au asigurat şi protecţia transporturilor de vaccin împotriva COVID 19, în judeţul Constanţa.
Acţiunile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora nu este neapărat acela de a aplica sancţiuni contravenționale, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8647 secunde