Jandarmii români și turci s-ar putea instrui împreună

1003
2 min citire
Secretarul de stat din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, chestor general dr. Anghel Andreescu, șef al Departamentului de Ordine și Siguranță Publică, a primit, luni, vizita unei delegații din Republica Turcia, condusă de Cumhur Cilesiz, subsecretar de stat în cadrul Ministerului turc de Interne.
În contextul în care gestionarea calamităților naturale reprezintă o prioritate pentru toate statele din regiune, oficialul român a exprimat disponibilitatea țării noastre de extindere a cadrului juridic existent, prin semnarea Acordului interguvernamental în domeniul prevenirii, limitării și înlăturării efectelor dezastrelor. De asemenea, s-a discutat și pe marginea Protocolului de Cooperare între Ministerul român al Internelor și Reformei Administrative și Ministerul turc de Interne în domeniul pregătirii și instruirii efectivelor de jandarmi. Cei doi oficiali au subliniat necesitatea intensificării colaborării româno-turce, în special în domeniul operativ, atât în cadrul Centrului Regional SECI, cât și în cadrul Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), conlucrare ce trebuie să poarte umbrela "Procesului Brdo". Chestorul Andreescu a propus organizarea în România, în viitorul apropiat, a unei întâlniri în cadrul Trilateralei România - Bulgaria - Turcia, precum și a unei convocări a șefilor polițiilor din Ankara, Izmir, Istanbul și București.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0305 secunde