Ulciorul nu merge de multe ori la apă. De asta s-au con-vins trei indivizi care au fost prinși în flagrant pe raza municipiului Constanța după ce au jefuit o femeie chiar în locuința ei. Acțiunea a fost coordonată de polițiștii bucureșteni care se aflau pe urma lor. Oamenii legii au intrat în alertă, miercuri, după ce, un bătrân din București a fost agresat de suspecți.
Indivizii, doi bărbați și o femeie sunt cetățeni străini și jefuiau persoanele după ce le spuneau că au valută și au nevoie de lei, deoarece au o rudă internată în spital și nu știu unde să meargă să schimbe banii.
"Partea vătămată s-a deplasat astfel la domiciliu împreună cu cei doi, unde le-a înmânat suma de 600 lei și a primit drept gaj, un portofel ce conținea o sumă de bani în dolari, după care au părăsit apartamentul.
La scurt timp, bănuiții s-au întors la locuința părții vătămate, sub pretextul că au uitat un telefon mobil, și profitând de neatenție au sustras din buzunarul unei haine ce se afla într-un dulap, un plic cu suma de 3.800 lei.
Cei doi fiind surprinși de bărbatul în vârstă de 87 de ani, pentru a-și asigura scăparea, au exercitat acte de violență fizică, îm-pingându-l și mai apoi fugind cu suma de bani sustrasă", au precizat polițiștii bucureșteni.
Urmărire ca-n filme pe străzile Constanței
A fost declanșată imediat o anchetă, iar autoturismul cu care se deplasau indivizii a fost reperat, joi, pe raza municipiului Constanța. Potrivit oamenilor legii, în intervalul orar 11.15 - 13.05, suspecții s-au deplasat pe mai multe străzi din Constanța și au intrat în vorbă cu mai mulți vârstnici.
În jurul orei 12.40, femeia a fost observată când a abordat o bătrână pe stradă și a luat-o cu mașina. Destinația a fost locuința constănțencei. Unul dintre indivizi a rămas la mașină, iar femeia cu un al doilea suspect au intrat în casa septuagenarei.
"După aproximativ 10 minute au părăsit în grabă locația. În urma verificărilor efectuate în interiorul blocului, polițiștii au reușit identificarea părții vătămate, stabilind faptul că, cele două persoane, sub pretextul că doresc să schimbe valută, în lei, au determinat-o pe aceasta să-i conducă la domiciliu unde, profitând de neatenția acesteia, i-au sustras suma de 5.200 lei", au adăugat anchetatorii bucureșteni.
Oamenii legii au blocat autoturismul în trafic și i-au imobilizat pe cei trei sus-pecți, un bărbat de naționalitate ma-ghiară și un bărbat și o femeie de națio-nalitate slovacă.
Suspecții au fost escortați în Capitală și au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Pe numele suspecților a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și furt calificat. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infrac-țională a celor trei indivizi.