Jucării contrafăcute în valoare de 57.600 de euro, confiscate de polițiști în Portul Constanța

133
< 1 min citire
Jucării contrafăcute în valoare de 57.600 de euro, confiscate de polițiști în Portul Constanța - 1-1762178797.jpg
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Portuară Cargoscan au desfășurat, în cursul zilei de astăzi, 3 noiembrie a.c., o acțiune de verificare a bunurilor dintr-un container sosit în Portul Constanța Sud-Agigea, destinate unei societăți comerciale din București.
Cu sprijinul vameșilor, în interiorul containerului au fost identificate 2880 de jucării, care aveau denumirea și/sau însemnele unor mărci protejate, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Mărfurile, în valoare de aproximativ 57.600 de euro, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0647 secunde