Un bărbat de 28 de ani, din localitatea Topalu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, tentativă la viol și omor calificat.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 26 spre 27 aprilie, beat fiind, Marian Vulpe a pătruns în locuința unei femei de 89 de ani, din comuna constănțeană Seimeni, cu scopul de a o viola. Bărbatul nu a reușit să-și satisfacă poftele sexuale, dar a sugrumat-o pe Ileana Vică până a lăsat-o fără viață.
Elisabeta Vică, o nepoată a victimei, i-a sunat a doua zi pe polițiștii din Seimeni și i-a anunțat că a găsit-o pe bunica ei moartă în casă. Bătrâna prezenta multiple urme de lovituri la cap, era parțial dezbrăcată și avea escoriații și echimoze la cap.
Trupul neînsuflețit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor exacte ale decesului. Raportul medico-legal a scos la iveală faptul că moartea femeii a fost violentă. Bătrâna avea o dublă fractură de coloană vertebrală și mai multe fracturi costale.
Marian Vulpe a recunoscut, în cele din urmă, că a intrat în casă peste bătrână, că a lovit-o cu pumnii în cap, a strâns-o de gât și a încercat să o violeze. Bărbatul este îngrijitor de animale și este cunoscut cu antecedente penale.
Dosarul a fost trimis la Tribunalul Constanța, unde urmează să se stabilească primul termen de judecată.