Doi indivizi au fost trimiși în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru lipsire de libertate în mod ilegal, proxenetism și lovire sau alte violențe. Este vorba de Mihai Dragnea și Cristian Asăvoae.
Cauza celor doi a fost disjunsă din dosarul care îi privește pe Ene Marian Geageac și pe Nicoleta Bucătaru, care au fost deja condamnați la câte opt ani de închisoare pentru faptele ce li s-au reținut în sarcină.
Procurorii susțin că, în perioada iunie 2005 - 26 septembrie 2007, Geageac și Bucătaru, alături de Mihai Dragnea, zis "Mihai Cățelaru", și Cristian Asăvoae, zis "Cabzan", plecat în Austria, cât și cu participarea altor persoane, au racolat mai multe minore din familii dezorganizate, cu domiciliile în județele Botoșani, Giurgiu și Constanța și, sub pretextul oferirii unei vieți ușoare, fără muncă, dar cu câștiguri mari, cu distracții și alte satisfacții, le-au găzduit în mai multe locații de pe raza orașului Constanța. Acolo, tinerele au fost obligate să practice prostituția, iar sumele obținute în schimbul prestațiilor sexuale, cuprinse între 50 și 80 lei, erau însușite de cei doi. Clientela era obținută prin publicarea unor anunțuri în ziare la rubrica "Matrimoniale". Exploatarea sexuală a fetelor se efectua prin transportarea lor la domiciliile "clienților", unde erau supravegheate, așteptate, preluate și readuse în locațiile în care erau sechestrate. Disperate, unele dintre ele au apelat la ajutorul "clienților" pentru a fi eliberate.
Dragnea este recidivist post condamnatoriu și a mai fost condamnat la 1,4 ani de închisoare și, respectiv, 1,6 ani, în cursul anului 2003. La rândul lui, Asăvoae a mai fost condamnat la șase luni de închisoare, în minorat.
Mihai Dragnea a fugit încă de anul trecut în străinătate, iar anchetatorii au informații că s-ar ascunde în Franța. Pe parcursul urmăririi penale, două dintre părțile vătămate s-au constituit părți civile cu suma totală de 100.000 lei. Dosarul a fost trimis pe rol la Tribunalul Constanța, unde urmează să se stabilească primul termen de judecată.