Judecătorii constănțeni, tot mai des în anchetele disciplinare de la CSM

350
Ieri, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat pentru data de 9 iunie judecarea cauzelor privindu-i pe cei trei magistrații constănțeni acuzați de abateri disciplinare. Cauza amânării a fost administrarea de noi probe.
Doina Drăguinea, fostul președinte al Tribunalului Constanța, este cercetată pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență și efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile. În sesizarea adresată CSM de către conducerea Curții de Apel Constanța se menționa că, până la 1 mai 2009, judecătorul Drăguinea a îndeplinit funcția de președinte al Tribunalului Constanța și, în această calitate, a ascuns faptul că are redactări ale unor hotărâri restante în ultimii trei ani, trimițând Curții de Apel Constanța o situație distorsionată. 
În aceeași ședință de judecată s-au aflat și magistrații Ileana și Iulian Petronel Alecxandru, de la Judecătoria Constanța, care sunt anchetați disciplinar pentru "exercitarea funcției cu gravă neglijență și nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6218 secunde