Justiția constănțeană se dă bolnavă

488
3 min citire
Deficitul acut de personal este principala problemă cu care se confruntă instanțele constănțene. La Judecătoria Constanța, din cele 47 de posturi de judecători disponibile, numai 34 sunt ocupate. Mai mult, trei dintre judecători sunt, în prezent, în concediu medical. De altfel, situația concediilor medicale a devenit o adevărată problemă pentru conducerea instanțelor constănțene.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Constanța, judecătorul Ciprian Coadă, susține că, în ultima perioadă, magistrații abia veniți în breaslă, la judecătorie, nu arată prea mare interes pentru meserie și au ales profesia mai mult pentru pensie.
El a mai precizat că astfel de probleme sunt și la tribunal, dar într-un număr mult mai redus.
Sunt judecători care intră foarte des în concediu medical, ceea ce dă peste cap toată activitatea de la instanță, mai ales în materie penală, unde un judecător are mii de dosare de soluționat pe an. În acest scop, vicepreședintele Tribunalului Constanța, judecător Ciprian Coadă, susține că se impune angajarea unui medic de medicina muncii care să aibă grijă de sănătatea angajaților din justiție. Un memoriu cu cererea pentru angajarea unui medic a fost înaintat Ministerului Justiției, conducerea instanței încercând, astfel, să stopeze abuzul de concedii de boală. Numai că ministerul nu a răspuns solicitării, deși cererea a fost trimisă de mai bine de jumătate de an.
De altfel, judecătorul Ciprian Coadă este de părere că ar fi necesar și un psiholog pentru magistrați, care să-i ajute să treacă peste stresul provocat de activitatea pe care o depun.
În plus, nu se mai acordă nici procentul de 30 la sută
care-i stimula pe magistrați în condițiile în care își depășeau "norma" de dosare pentru o ședință de judecată. În aceste condiții, nici interesul magistratului nu mai este același. Mai ales că un judecător de la Constanța este retribuit la fel ca și colegul său de la Băneasa, în condițiile în care numărul de dosare instrumentate nu este nici pe departe același.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0293 secunde