Justiția văzută prin ochii tinerilor artiști

447
< 1 min citire
Un grup de elevi ai Colegiului Național de Arte "Regina Maria" din Constanța a vizitat ieri sediile Tribunalului și Judecătoriei Constanța. Evenimentul a fost organizat ca urmare a faptului că, în cursul acestei luni, se aniversează 40 de ani de la înființarea tribunalelor în actualul sistem judiciar din România și, totodată, este și luna copiilor.
În urma acestei vizite copiii vor realiza schițe, desene și fotografii reprezentând activitatea din timpul ședințelor de judecată și din preajma instanțelor, în cadrul unei acțiuni intitulate "Justiția văzută prin ochii tinerilor artiști".
Potrivit judecătorilor Ciprian Coadă și Răzvan Anghel, purtători de cuvânt ai Tribunalului Constanța, în cursul săptămânii viitoare, elevii vor efectua și o vizită la penitenciarul Poarta Albă, în același scop. Ulterior, Tribunalul Constanța va organiza o expoziție de fotografii și desene realizate de elevi, care să ilustreze activitatea instanțelor constănțene. În acest scop, pe 6 iulie, la Constanța se vor desfășura festivitățile ocazionate de "Ziua Justiției".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0277 secunde