La 16 ani, conducea o autoutilitară

462
< 1 min citire
Un minor de 16 ani a fost prins de polițiștii din Medgidia în timp ce conducea o mașină fără să aibă permis de conducere.
În noaptea de 7 spre 8 februarie, Cătălin P., de 16 ani, din Medgidia a fost depistat în trafic în timp ce conducea o autoutilitară marca Renault, în localitate.
Potrivit anchetatorilor, din cercetări a reieșit că minorul a condus mașina, fără să dețină permis, până în localitatea Poarta Albă.
Mai mult, oamenii legii au descoperit că băiatul avea interdicție de a părăsi localitatea, fiind cercetat într-un dosar penal pentru mai multe infracțiuni de furt.
Deoarece a încălcat interdicția impusă de magistrați, dar și pentru că s-a urcat la volan fără să aibă permis, Cătălin P. urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.031 secunde