Medicii legiști, care au efectuat necropsia asupra cadavrului bărbatului găsit mort pe plaja din Costinești, susțin că moartea lui Dănuț Despa a survenit prin înec.
Cu toate acestea, există suspi-ciuni că bărbatul ar fi fost ucis, cu atât mai mult cu cât el era gol, iar hainele nu au fost găsite pe plajă.
Din aceste considerente, anche-tatorii au extins cercetările, iar investigațiile sunt în derulare.
Lucrătorii de la Secția 4 au identificat, marți, un autoturism Volkswagen de culoare albastră, care fusese abandonat pe un câmp din zona Palas, din Constanța. În urma cercetărilor efectuate, în in-teriorul mașinii au fost descoperite mai multe pete de sânge, motiv pentru care au extins verificările.
Drept urmare, oamenii legii au căutat în baza de date de unde a reieșit că autoturismul aparține lui Cristian Despa, din Vrancea.
Proprietarul a confirmat că mașina îi aparține și le-a spus polițiștilor că i-a împrumutat-o fratelui său, Dănuț Despa, de 39 de ani, pentru a veni la Costinești, unde urma să vândă o importantă cantitate de struguri.
Mai mult, proprietarul autoturismului le-a explicat oamenilor legii că a încercat să ia legătura cu fratele, dar nu a reușit.
Pornind pe acest fir, anchetatorii au intrat, imediat, la bănuieli și au descoperit că Dănuț Despa era mort.
În cursul zilei de 15 octombrie, pe plaja din stațiunea Costinești, la câțiva pași de apa mării, a fost găsit cadavrul unui bărbat, care a fost transportat la morgă.
Marți, Cristian Despa a sosit la Constanța și a identificat cadavrul bărbatului de pe plajă, în persoana fratelui său.