Libertate contra cost. Cum se poate ieși din arest, legal, pe bani

7856
Libertate contra cost. Cum se poate ieși din arest, legal, pe bani - fondlibertatecontracost-1409589630.jpg

Articole de la același autor

Puțini știu că, precum în sistemele juridice peste hotare, și suspecții de infracțiuni din țara noastră pot scăpa din arest preventiv

dacă plătesc o cauțiune substanțială. Dar sunt puține dosarele în care judecătorii au fost de acord cu aplicarea acestei măsuri și, de asemenea, sunt puțini cei care și-au permis să achite cauțiunile cerute!

De câte ori nu ați văzut, în filmele americane, cum suspecții reținuți pentru diverse infracțiuni ies din închisoare după numai o noapte de arest și după ce au achitat o cauțiune? Deși procedurile nu sunt la fel de rapide, și legislația penală din țara noastră le permite inculpaților să iasă din arest dacă plătesc o cauțiune.

Astfel, potrivit Codului de Procedură Penală, cea mai mică sumă de bani ce poate fi pretinsă unui inculpat pentru a fi eliberat din arest (mai precis, pentru ca măsura arestului preventiv să-i fie înlocuită cu măsura controlului juridic pe cauțiune) este de 1.000 de lei, pentru persoanele fizice, și de 10.000 de lei, pentru persoanele juridice. Iar cauțiunea nu trebuie neapărat să fie în bani.

"Consemnarea cauțiunii se face pe numele inculpatului, prin depu-nerea unei sume de bani determinate la dispoziția organului judiciar ori prin constituirea unei garanții reale, mobiliare sau imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiași organ judiciar", au precizat autoritățile.

Astfel spus, cei care nu au cash pentru a achita cauțiunea au posibilitatea să pună gaj locuința, dacă valoarea ei este cât valoarea cauțiunii impuse de instanță.

Din cauțiune se plătesc și despăgubirile materiale

Se impune precizat, au atras atenția oamenii legii, faptul că respectiva cauțiune nu intră în bugetul statului în momentul în care este plătită de suspect! Din contră, aceștia au posibilitatea să-și recupereze banii dacă la finalul anchetei penale nu sunt trimiși în judecată sau dacă, pe parcursul procesului penal, respectă măsurile impuse de judecători.

"Cauțiunea garantează partici-parea inculpatului la procesul penal și respectarea de către acesta a obligațiilor prevăzute pentru perioada în care se va afla sub control judiciar", se menționează în legislația penală.

Apoi, din cauțiunea respectivă se achită și eventualele despăgubiri materiale, aprobate pentru achitarea reparațiilor cauzate de infracțiune.

În schimb, cauțiunea se confiscă și ajunge în bugetul de stat dacă infractorii nu respectă dispozițiile instanței de judecată pentru perioada în care se află sub control judiciar și ajung, din nou, în arest la domiciliu sau arest preventiv.

Instanța i-a aprobat cauțiunea, dar nu a avut bani

Instanțele de judecată constănțene au respins majoritatea solicitărilor primite pentru aprobarea eliberării suspecților sub control judiciar pe cauțiune. Ba chiar, în rarele ocazii când le-au aprobat, au fost cazuri când inculpații nu au avut resursele necesare pentru a le achita!

Acesta este, de exemplu, cazul șoferului bulgar Ivanov Kiril Ivanov, anchetat într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool, alături de mai mulți constănțeni, printre care frații Constantin și Stelian Tocia, Marian Cătălin Afrenie, Vasile Valentin Stavilă și polițiștii de frontieră Florin Pețeanu și Ionuț Adrian Ioana. Șoferul bulgar a solicitat eliberarea din arest preventiv, iar instanța i-a aprobat înlocuirea acestei măsuri privative de libertate cu cea a controlului judiciar pe cauțiune și a pretins plata unei cauțiuni de 100.000 de lei, ce trebuia achitată în zece zile. Însă, pentru că cetățeanul bulgar nu a achitat suma în termenul impus, măsura a fost revocată.

Eliberați pe cauțiune

Printre cei pentru care judecătorii au aprobat eliberarea pe cauțiune se numără și un bărbat din Huși, Dan George Mălăescu, anchetat pentru tâlhărie. Acestuia i s-a impus să achite o cauțiune de 10.000 de lei, în termen de cinci zile.

La fel, Curtea de Apel Constanța a aprobat eliberarea pe cauțiune, care a fost și plătită, a doi bărbați anchetați pentru fapte de corupție. Este vorba despre Florin Cergan, fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, suspendată de la Curtea de Apel București (ambii sunt anchetați în același dosar, pentru luare de mită și trafic de influență), care a plătit o cauțiune de 15.000 de lei. Un alt inculpat în dosar, Lucian Băgia, avocat în Baroul Sibiu, a achitat o cauțiune de 50.000 de lei. Se impune precizat că magistrații au prelungit, în urmă cu câteva zile, măsura arestului preventiv pentru judecătoarea Veronica Cîrstoiu, acuzată că ar fi primit, prin intermediari, peste 600.000 de euro de la Dinel Staicu pentru o soluție favorabilă într-un dosar de fraudă.

În schimb, unui alt inculpat, anchetat pentru trafic de emigranți, instanța i-a restituit cauțiunea. Este vorba despre 5.000 de lei, pe care familia lui Salim Memet i-a primit înapoi, în momentul în care instanța a decis ca bărbatul să se întoarcă după gratii. Reamintim că acesta a fost acuzat că împreună cu o rudă a pretins 6.000 de lei de la 15 cetățeni arabi, pentru a-i tranzita pe teritoriul României. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 01 Septembrie 2014
Stire din Eveniment : Mircea Băsescu rămâne în arest
Pagina a fost generata in 1.3786 secunde