Lichidator judiciar, arestat pentru trafic de influență

2175
Lichidator judiciar, arestat pentru trafic de influență - a62c8c637955e8b521be545e17173747.jpg

Articole de la același autor

Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus, sâmbătă, arestarea lui Viorel Pîrlog, lichidator judiciar, prins în flagrant în timp ce primea bani de la administratorul unei firme căruia i-a promis că va interveni pe lângă judecătorul sindic în vederea rezolvării favorabile a dosarului de lichidare.
Potrivit anchetatorilor, lichidatorul judiciar Viorel Pîrlog a fost prins în flagrant imediat după ce a primit 4.000 de lei de la denunțător. Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Constanța au dispus sâmbătă reținerea lui Viorel Pîrjol pentru 24 de ore, iar ulterior Tribunalul Constanța a decis arestarea sa pentru 29 de zile, se arată într-un comunicat al DNA.
Oamenii legii îl cercetează pe Viorel Pîrjol pentru două infracțiuni de trafic de influență.
Potrivit comunicatului, din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, la data de 6 mai 2010, Viorel Pîrlog, în calitate de lichidator judiciar al societății comerciale administrate de denunțător, a pretins de la acesta din urmă suma de 1.000 lei, promițându-i că îl va ajuta în cursul procedurii de lichidare judiciară, prin intervenții la judecătorul sindic din cadrul Tribu-nalului Tulcea, în scopul de a-i favoriza poziția în dosarul de lichidare. Din suma pretinsă, denunțătorul i-a remis pe loc lichidatorului judiciar suma de 600 de lei.
Totodată, în timpul anchetei, pro-curorii au mai stabilit că, în perioada 7- 9 septembrie 2010, lichidatorul Pîrlog Viorel i-a mai pretins denunțătorului suma de 4.000 de lei pentru a interveni pe lângă același judecător sindic în scopul soluționării lichidării judiciare într-o modalitate favorabilă denunțătorului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5428 secunde