Liderul unui "clan subteran" din Constanța, judecat pentru crimă

153
Liderul unui

Articole de la același autor

Un tânăr care-și făcea veacul pe străzi, fiind, susțin oamenii legii, liderul unui grup de oameni ai străzii ce se îndeletniceau cu furturi și cerșit, a fost trimis în judecată pentru omor. 

Potrivit oamenilor legii, Serhan Gabriel Lupescu, de 28 de ani, și Constantin Franiuc, de 24 de ani, erau liberii a două grupări rivale. Primul și oamenii săi își făceau veacul în zona Tomis 3, iar al doilea în zona Spitalului Județean Constanța. În luna ianuarie a acestui an, Franiuc a aflat că Lupescu încearcă să-i coopteze oamenii, motiv pentru care s-a decis să-și facă dreptate. Împreună cu mai mulți amici, înarmat cu bâte de baseball, a intrat în gura de canalizare unde se afla Lupescu și după ce l-a bătut bine, l-a înjunghiat cu un briceag, secționându-i artera femurală.

Constantin Franiuc nu se afla la prima abatere, el fiind cercetat în numeroase rânduri pentru furturi, fiind eliberat din închisoare cu puțin timp înainte de răfuiala sângeroasă. El este judecată pentru omor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4108 secunde