La 69 de ani, cea de-a doua nevastă vrea să-l lase fără agoniseala de-o viață!

"M-am nenorocit… M-am recăsătorit!"

2474
Un bărbat de 69 de ani, care a avut parte de o căsnicie ratată, a ajuns să-și petreacă bătrânețile prin săli de judecată, după ce a doua nevastă
are pretenții la toate bunurile pe care le-a agonisit o viață-ntreagă.
Asta, deși, după propriile susțineri, ea nu ar fi contribuit cu mare lucru la averea omului. În prezent, băiatul lui nu are dreptul să intre în casa construită de părinții săi, pe când "mama vitregă", plecată în Italia, "odată ce a pus mâna pe locuință", ar fi lăsat-o în administrarea unor "persoane dubioase".

Gheorghe Bobe are 69 de ani și locuiește, în prezent, în localitatea Aliman. El a fost șef de siloz la Nicolae Bălcescu, iar în acest moment este pen-sionar. A avut destui bani la viața lui și a încercat, încă de pe vremea primei soții, care s-a prăpădit de cancer, să îi asigure un acoperiș deasupra capului fiului lor, înfiat în 1972 de la o Casă de copii din Cernavodă.
În loc să-și petreacă anii bătrâneții în liniște, Gheorghe Bobe a ajuns să fie purtat prin săli de tribunal pentru a intra în posesia proprietăților ce-i aparțin. Cel puțin așa susține atât el, cât și fiul acestuia, Viorel Bobe.
"Am intrat în hățișurile Justiției, iar din 2007 sunt purtat prin tribunale", ne-a spus Gheorghe Bobe cu ochii în lacrimi și plin de deznădejde.
"Soția mea a murit de cancer, în 1995, iar în 1996, influențat fiind de un bun prieten, m-am nenorocit… M-am recăsă-torit…", așa și-a început omul povestea.

Nedus prea mult
la biserică…
"Prima soție a vrut să-i facem un rost băiatului, așa că am procurat, încă de când trăia ea, materiale de con-strucții și, ulterior, am ridicat o casă la Aliman, deși noi locuiam la Medgidia. Vroiam să știm că, orice s-ar în-tâmpla cu noi, el va avea un acoperiș deasupra capului", ne-a spus Gheorghe Bobe.
Numai că cea de-a doua soție, Ecaterina Hoșman, ar fi avut o influență nefastă asupra sa, el dându-și seama mult prea târziu de greșelile pe care le-a putut face.
"Promisesem cuiva că îi voi boteza copilul. Ea a spus că nu putem boteza pentru că nu suntem căsătoriți legal. Eu, nedus prea mult la biserică și neștiind aceste reguli ne-scrise, am acceptat să scoa-tem actele, nedând prea mare importanță acestui aspect și cum ar putea să mă afecteze acest lucru mai târziu", ne-a povestit bărbatul.
Apoi, soție cu drepturi depline, Ecaterina Hoșman a început să emită pretenții și să-l determine pe Gheorghe Bobe să facă anumite tran-zacții imobiliare. Respectiv, acesta, la dorința soției, spune că a vândut casa din Medgidia și a cumpărat una în Constanța, în zona Dacia.

Despărțire
pe bază de… bilet
"În 2006, mi-a lăsat un bilet și mi-a spus că a plecat în Italia. O lună mai târziu mi-a cerut divorțul, iar eu am fost de acord. A urmat partajul… Prima instanță, Judecătoria Con-stanța, mi-a dat în mare parte mie dreptate. Sentința a fost însă atacată, iar de atunci, respectiv 2007, se tot judecă procesul, cerându-se expertize peste expertize… Abia astăzi (n.r. - ieri) s-a judecat dosarul, iar instanța a rămas să se pronunțe…", ne-a declarat Gheorghe Bobe.
Bărbatul ne-a povestit că Ecaterina Hoșman a venit în țară în februarie 2007 și l-a rugat să o lase în casa din Constanța două, trei săptămâni, până își rezolvă problema cu o altă locuință și apoi eliberează spațiul.
"Deși eu nu stăteam în casa din Constanța, ci doar ea, m-am pomenit chemat în judecată pentru reintegrare în spațiu. Avocata mea mi-a spus să fiu de acord, pentru că oricum în două-trei luni câștig casele… De atunci nu am mai putut să intru în casa mea!" - spune Gheorghe Bobe.

Casa din Aliman, evaluată la peste două miliarde de lei vechi!
Un alt aspect care a dus la o durată atât de lungă a pro-cesului este cel legat de ex-pertize.
"S-au făcut trei expertize și niciuna nu coincide cu cealaltă! În fiecare au fost obținute alte valori. De exemplu, casa de la Aliman mi-a fost evaluată, de cel de-al treilea expert, la suma de 53.300 de euro, respectiv peste două miliarde de lei vechi, când imobilele din localitate abia dacă se vând, în cazuri excepționale, cu suma de 300 de milioane de lei vechi. Până și bunurile din casă au fost, multe dintre ele, supra-evaluate. Mai mult, toate bunurile obținute în căsnicia de 29 de ani cu prima soție sunt considerate ca fiind bunuri comune cu cea de-a doua soție….", spune Gheorghe Bobe.
Pe de altă parte, fiul acestuia bănuiește că imobilul nelocuit din Constanța, din zona Dacia, ar fi folosit drept casă de moravuri ușoare.

Varianta părții adverse:
"Este un proces civil normal, cu venin și ură"
Am luat legătura și cu avocata Ecaterinei Hoșman, Georgeta Coman, cea care reprezintă interesele femeii atâta timp cât ea este plecată din țară, pentru a afla și varianta părții adverse.
Georgeta Coman ne-a declarat că nu este adevărat că doar Gheorghe Bobe a contribuit cu bani pentru cumpărarea casei din Constanța ori pentru ridicarea celei de la Aliman. "A avut și dânsa bani și au cumpărat împreună. Casa de la Aliman a fost construită în timpul căsătoriei lor. Au avut acțiuni la Comcereal amândoi. Din punctul nostru de vedere, este un proces civil normal, cu venin și ură din partea fostului soț. S-a încercat o tranzacție, dar nu s-a putut ajunge la un consens", ne-a declarat avocata Coman.
"Aveau extraordinar de mulți bani, și-au putut permite să cumpere. Din probele administrate rezultă că locuința din Constanța este cumpărată în comun. În ceea ce privește valoarea casei de la Aliman, vreau să vă spun că aceasta este pe malul Dunării, este un imobil cu etaj, este normal să valoreze atât de mult", a mai completat avocata.
De asemenea, vizavi de faptul că Gheorghe și Viorel Bobe bănuiesc că în casa din zona Dacia se petrec anumite fapte de moravuri ușoare, Georgeta Coman ne-a spus că este exclus așa ceva. "Nu locuiește nimeni acolo, el este de rea-credință, este doar o vecină care are grijă de casă. De altfel, doamna Hoșman nici nu dorește vreuna dintre case, cel mai probabil instanța urmând să stabilească niște solde pe care trebuie să le plătească domnul Bobe către ea", ne-a mai spus avocata.
Cu toate că nu-și dorește casele, cel puțin într-una dintre ele bărbatul nu are însă acces de cinci ani! Judecătorii urmează să decidă cui vor da dreptate!.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6197 secunde