MAE, avertizare de călătorie. VOR FI FURTUNI!

169
MAE, avertizare de călătorie. VOR FI FURTUNI! - mae14490697801464858732156061524-1568838213.jpg

Articole recomandate

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croația că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, începând cu data de 19 septembrie, condițiile meteorologice se vor înrăutăți, cu intensificări ale vântului și scăderi de temperatură, îndeosebi în regiunea Rijeka și în cele din centrul și sudul țării.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de MAE, autoritățile locale au emis pentru joi cod portocaliu de vânt, ce va atinge o viteză de până la 120 km/h, pentru regiunea Rijeka, golfurile Kvarner și Kvarneriæ, precum și canalul Velebit. Regiunile Split, Dubrovnik, vestul Istriei și Dalmația se află sub un cod galben de intensificări ale vântului, însoțite de descărcări electrice.

Autoritățile croate avertizează cu privire la posibilitatea existenței unor disfuncționalități în transportul maritim și în furnizarea energiei electrice.

Pentru informații actualizate, se recomandă consultarea paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic Național - https://www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat - http://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Companiei Naționale Croate de Căi Ferate - http://www.hznet.hr, Autorității Portuare Croate - http://www.portauthority.hr și Agenției Croate de Aviație Civilă - http://www.ccaa.hr.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români că în situații de urgență pe teritoriul Croației pot apela numărul european unic de urgență 112.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb +38514677660 și +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Croația: +38598414341.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://zagreb.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță" (http:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3663 secunde