Magistrații decid dacă îl extrădează pe grecul Nikolaus Markogianakis

239
< 1 min citire
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au judecat cererea de extrădare a cetățeanului grec Nikolaus Markogianakis. Autoritățile elene au solicitat extrădarea bărbatului, care a fost condamnat, în lipsă, în Grecia, pentru 13 infracțiuni economice.
Oficialii greci au cerut arestarea și predarea în vederea constituirii unei anchete penale sau pentru a se executa o sentință cu închisoarea. Nikolaus Markogianakis este condamnat în lipsă la nouă pedepse privative de libertate, cuprinse între nouă luni și trei ani.
Instanța se va pronunța, pe 23 ianuarie, urmând ca, până la această dată, magistrații să se lămurească dacă pedepsele au fost transformate în amenzi penale și dacă extrădarea bărbatului, pentru executarea acestora, se mai justifică sau nu.
Cele 13 infracțiuni pentru care a fost stabilită vinovăția grecului au fost comise în intervalul 1994 - 1996. Este vorba, potrivit legii elene, despre mandate de plată fără acoperire, ceea ce ar însemna la noi emiterea unor cecuri fără acoperire.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0274 secunde