Mai mulți copii sunt cercetați de autorități pentru că ar fi incendiat o fostă fabrică

188
< 1 min citire
Mai mulți copii sunt cercetați de autorități pentru că ar fi incendiat o fostă fabrică - incendiu-fabrica-1761753355.jpg
Trei copii din Covasna, cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani, sunt cercetați de poliție pentru că ar fi incendiat o hală dintr-o fostă fabrică de mobilă.
Pompierii au fost anunțați că în fosta fabrică de mobilă din Covasna a izbucnit un incendiu. La locul intervenției, într-o hală dezafectată, echipajele au găsit un autoturism care arsese complet.
Flăcările se extinseseră și la o clădire învecinată, unde erau depozitați 80 de baloți de paie care ardeau mocnit. A durat ore bune până când echipajele au reușit să lichideze incendiul.
Polițiștii bănuiesc că vinovați sunt trei minori din oraș, cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani. Nu se știe încă dacă a fost vorba de o joacă scăpată de sub control sau de un gest intenționat.
În cazul în care se dovedește că minorii sunt vinovați, dar sunt prea mici ca să răspundă penal, părinții lor vor suporta consecințele, relatează stirileprotv.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0336 secunde