Mandat de arestare pentru constănțeanul acuzat de omor în Germania

266
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au emis, ieri, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pe numele unui tânăr din Constanța dat în urmărire internațională.
Potrivit anchetatorilor, Serafetin Iașar, de 33 de ani, din Constanța, era dat în urmărire prin Interpol, după ce Tribunalul Districtual Hamburg din Germania a emis, la data de 11 aprilie 2008, un mandat european de arestare, pentru comiterea infracțiunilor de omor și vătămare corporală gravă.
Oamenii legii susțin că el este suspectat că, la data de 21 martie 2008, a lovit în mod repetat, în fața unui restaurant din localitatea Hamburg, un cetățean german care, din cauza leziunilor suferite, a decedat la scurt timp.
Iașar Serafetin a fost identificat de polițiști la domiciliul său din Constanța și a fost, inițial, reținut pentru 24 de ore.
El a fost prezentat, ieri, judecătorilor care au admis propunerea de arestare preventivă până ce tânărul va fi predat autorităților din Germania, care vor stabili cu exactitate dacă este vinovat sau nu de comiterea infracțiunii de omor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0765 secunde