Mandate de aducere pentru arabi, în procesul "Țigareta Portul Vechi"

334
1 min citire
La Tribunalul Constanța s-a desfășurat, ieri, o nouă înfățișare în procesul "Țigareta Portul Vechi". Dosarul s-a reîntors de mai bine de un an pe rol la Tribunalul Constanța, iar magistrații rejudecă întreaga cauză ca urmare a deciziei Curții de Apel Constanța.
Procesul vizează 22 de persoane, acuzațiile aduse fiind de bancrută frauduloasă, contrabandă, evaziune fiscală, fals, uz de fals, fals intelectual, abuz în serviciu, complicitate la contrabandă și evaziune fiscală și asociere în vederea comiterii de infracțiuni. Persoanele implicate, printre care și generalul în rezervă Gheorghe Florică, au fost condamnate la pedepse cuprinse între cinci luni și nouă ani de închisoare. Ulterior, Curtea de Apel Constanța a casat sentința și a dispus rejudecarea dosarului, ca urmare a unor vicii de procedură constatate.
Prin introducerea în țară a 24 de containere cu țigări Assos, în perioada aprilie 1996 - februarie 1998, s-a produs un prejudiciu statului român de peste 2,7 milioane lei. Instanța a luat, ieri, scurte declarații la doi dintre inculpați, pentru că doar ei erau prezenți în sala de judecată. Ei au precizat că nu au de făcut alte mențiuni față de declarațiile date anterior. Pentru realizarea procedurii de citare cu mandate de aducere pentru cetățenii arabi, un nou termen de judecată a fost stabilit la data 10 decembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0359 secunde