MApN, precizări legate de moartea militarului electrocutat în Gara din Alba Iulia

422
< 1 min citire
MApN, precizări legate de moartea militarului electrocutat în Gara din Alba Iulia - img7261-1542970370.jpg
Ministerul Apărării Naționale a dat publicității un comunicat de presă legat de tragedia petrecută în Gara din Alba Iulia, vineri dimineața, în care un militar și-a pierdut viața după ce a fost electrocutat. "Un militar din cadrul Batalionului 3 Apărare Antiaeriană "POTAISSA" din Turda, care executa o misiune în cadrul detașamentului destinat debarcării tehnicii militare în gara Alba Iulia ce urmează să participe la Ceremonia militară de 1 Decembrie, și-a pierdut viața astăzi, 23 noiembrie, în jurul orei 9.45.
Militarul a fost electrocutat de la rețeaua de înaltă tensiune a căii ferate în timp ce efectua manevre pe tehnica aflată pe platforma feroviară.
Colegii au apelat serviciul de urgență 112, iar la fața locului s-a prezentat un echipaj al SMURD, care a constatat decesul.
O comisie a Diviziei 4 Infanterie "Gemina" va cerceta cauzele producerii accidentului, fiind anunțat deja Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale, cea a Batalionului și colegii militarului își exprimă regretul pentru acest tragic accident și sunt alături de familia îndoliată" a transmis MApN.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0391 secunde