Marfă contrafăcută, în valoare de peste 500.000 de euro, confiscată de vameși

453
< 1 min citire
Ofițerii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța, în colaborare cu ofițeri din cadrul DGIPI, au identificat, miercuri, în Portul Constanța Sud Agigea un container suspect. Conform documentelor de însoțire a mărfii, el figura ca transportând articole de îmbrăcăminte, fără marcă, pentru bărbați, femei și copii. În urma efectuării controlului vamal au fost identificate 10.500 articole de îmbrăcăminte, purtând semnul distinctiv al unei mărci protejate.
Având în vedere faptul că aceste produse sunt suspectate de a fi contrafăcute, au fost reținute de vameși, pe bază de adeverință de reținere a bunurilor, prejudiciul estimat fiind în valoare de aproximativ 525.000 de euro.
Oamenii legii susțin că reprezentanții societății care așteptau containerul solicitaseră regim vamal de tranzit pentru tranzitarea teritoriului României din Portul Constanța Sud Agigea, până în Biroul Vamal Albița.
În urma celor descoperite, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, reprezentanții societății care au solicitat tranzitul fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație fără drept de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0327 secunde