Marfă de 66.000 de euro, confiscată de vameșii constănțeni

80
< 1 min citire
Inspectorii din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud au verificat, ieri dimineață, un container sosit din SUA, în Portul Constanța Sud Agigea, pentru o firmă din București. În interior au găsit aproape 2.800 de cutii cu băuturi energizante, inscripționate Monster Cuba-lima, Monster Rehab, Monster Energy, Coca Cola Cherry și Dr. Pepper, precum și 313 articole de cosmetică constând în șampoane, gel de duș, periuțe dinți, apă de gură, inscripționate Old Spice, Oral-B și Crest. Toate bunurile sunt sus-ceptibile a fi contrafăcute. Potrivit vameșilor, dacă produsele ar fi ajuns pe piață, la prețul celor originale, valoare totală a prejudiciului s-ar fi ridicat la aproximativ 66.000 de euro. Bunurile au fost reținute, în vederea trimiterii spre expertizare, urmând să se ia măsurile legale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0388 secunde