Mărfuri contrafăcute de două milioane de euro, reținute în port

301
< 1 min citire
Vameșii constănțeni au reținut pantofi sport și maieuri suscep-tibile a fi contrafăcute, în valoare de 7.440.000 lei (2.030.000 euro).
Potrivit Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, lucrătorii Biroului Vamal Constanța Sud au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra unui container sosit din China.
În urma verificărilor, au fost descoperite 49.844 pantofi sport și maieuri, purtând semnele figurative ale firmelor Nike, Ferrari, Puma și Lacoste, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcilor respective.
Dacă ar fi fost comercializate pe piață, la prețul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la 7.440.048 lei (2.032.800 euro).
Bunurile au fost reținute de către autoritatea vamală, la finalizarea cazurilor urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0328 secunde